Timpul recepției se duce pe lucruri mărunte
La recepția oricărei clinici, ziua se umple de aceleași lucruri mici. Cineva sună să întrebe dacă e liber joi, altcineva scrie pe pagină seara și așteaptă până dimineața un răspuns, iar între ele trebuie căutat un sold, un număr de telefon, o programare. Toate la un loc mănâncă exact timpul pe care recepția l-ar petrece cu pacientul din fața ei. Ne-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă o parte din munca asta ar prelua-o un ajutor care nu obosește, nu uită și, cel mai important, știe exact ce se petrece în clinică. Așa ca NEO și Chat aduc AI în clinica ta.
Doi asistenți AI: unul înăuntru, unul la ușă
Sunt două instrumente diferite, gândite să se completeze. SPS NEO lucrează în interior, lângă echipă, direct în SPS Stoma și SPS Medical. SPS Chat stă la ușă și vorbește cu pacienții, pe site sau pe rețelele de socializare. Amândoi au o calitate pe care un chatbot obișnuit nu o are: nu inventează răspunsuri. Citesc direct din datele la care i se ofera acces, așa că îți spune ce există în aplicație, nu o presupunere frumos formulată.
SPS NEO, mâna dreaptă a echipei
SPS NEO este un asistent care stă chiar în aplicație și răspunde la întrebări. Îl întrebi câte programări sunt azi, ce program are un anumit medic, dacă e liber mâine la ora 10, cauți rapid un pacient și afli ce telefon sau ce sold are, vezi ce încasări ai în ziua respectivă. Te poate ajuta chiar și cu aplicația, dacă nu mai știi unde era un lucru, îl întrebi cum adaugi o programare sau cum faci o factură, și îți spune.
Și pentru că drepturile lui sunt legate de permisiunile fiecărui utilizator, fiecare află prin NEO doar ce are voie să vadă. Cine nu are acces la încasări sau la rapoarte nu ajunge la ele nici prin asistent. Datele clinicii rămân la fel de bine păzite ca până acum.
Mai e ceva ce ușurează enorm munca de zi cu zi: poți să vorbești direct în chat. Spui cu voce ce ai de scris, textul se transcrie singur în română, iar apoi îl trimiți ca pe un mesaj normal. Practic, dictezi în loc să tastezi.
SPS Chat, recepția care nu doarme niciodată
SPS Chat este partea care vorbește cu pacienții. Îl pui pe site-ul clinicii, dar poate sta și pe rețelele de socializare, acolo unde te caută oamenii. Recunoaște pacientul după numărul de telefon sau adresa de email și, de acolo, îi rezolvă cererea: poate face o programare, o poate muta sau anula, direct în SPS Stoma sau Medical. Pacientul își poate verifica și situația financiară, iar asistentul îl ghidează pas cu pas.
Iar când apare o urgență, nu o lasă să se piardă. Creează automat o sarcină pentru recepție, cu prioritate în funcție de cât de urgent e cazul, și o etichetează corect. Din panoul de control vezi toate conversațiile și toate sarcinile cu probleme, așa că un om poate prelua oricând este nevoie. AI-ul nu înlocuiește recepția, îi ia de pe umeri partea repetitivă și îi lasă pe oameni pentru ce contează.
Iar asta e doar primul pas. Urmează ca SPS Chat să devină o recepție în toată regula, care să poată prelua și apeluri telefonice, adică să facă tot ce face acum, dar și prin voce.
NEO și Chat aduc AI în clinica ta – De ce intră întâi în testare
Nu vrem să vă dăm ceva pe jumătate și să spunem că e gata. Tocmai pentru că lucrăm cu datele și cu pacienții voștri, preferăm să le lansăm întâi în testare, alături de câteva clinici care vor să se joace cu ele și să ne spună sincer ce merge bine și ce mai are de pus la punct. Feedbackul vostru intră direct în cum va arăta produsul final. E un mod de a construi împreună, nu de a livra și a dispărea.
→ Vrei ca o parte din munca recepției să fie preluată de un asistent care știe ce se întâmplă în clinica ta?